Continuăm sărbătorirea acestei luni superbe cu un alt cadou special pentru tine - 300 zooPuncte extra la orice comandă, indiferent de valoare* 😘.
↪️ Pe scurt, obții la următoarele comenzi hrană, gustări sau accesorii, orice vrei tu de 300 zooPuncte din Magazinul de recompense, GRATIS ↩️
Nu uita nici de Campania Permanentă de 2 x zooPuncte peste 269 lei, care dublează zooPunctele la fiecare 5 lei cheltuiți peste această sumă.
Și, dacă ești mămică 👩 de copilaș cu pene sau blăniță, noi, cei de la zooplus, știm deja că ești o mami de NOTA 10 👍 și vrem să-ți mulțumim din inimă că exiști 💖. Keep spreading love and being amazing!
Ce înseamnă, de fapt, 300 zooPuncte gratis extra la orice comandă din magazin?
↪️ 300 de zooPuncte pot însemna chiar și 3 sau 4 super produse gratis, pe care ni le alegem absolut singuri de aici.
↪️ Dacă mai avem deja ceva zooPuncte economisite în cont, atunci putem să ne alegem ceva foarte drăguț și util, ca un pătuț, litieră, fântână sau kilograme întregi de hrană.
↪️ Expiră după o foarte lungă perioadă de timp (cel puțin 1 an), așa că le putem cheltui oricând dorim noi sau avem nevoie.
↪️ Primești aceste 300 zooPuncte, indiferent de valoarea comenzii, și le primești ori de câte ori comanzi până la finalul campaniei. Adică, dacă comanzi de 2 x, primești 600 de zooPuncte 😍.
----
Exemplu de calcul: la o comandă de 309.70 lei, vei aduna:
- 300 extra zooPuncte, valabile la orice comandă +
- 54 zooPuncte pentru primele produse în valoare de 269 lei +
- și de două ori mai multe zooPuncte pentru suma peste 269 lei, de 40.70 lei, adică 16 zooPuncte
Astfel, pentru o comandă de 309.70 lei vei aduna un total de 370 de zooPuncte, în loc de 70, în mod normal.
---
Vizitează acum Magazinul de Recompense, pentru a vedea ce poți achiziționa cu 300 extra zooPuncte 😍. Happy Shopping!
* Campanie valabilă în perioada 09.03 - 15.03.2021, ora 23.59. zooPunctele se adaugă automat, ulterior, în contul de client.
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Dar fii pe fază, că mai avem ceva pentru tine 🤗 - SUPER CADOURI pentru igiena dentară
😺🐶 la comenzi de minimum 179 lei:
🐶 450 g bosch Goodies Dental, snack delicios ce sprijină igienă dentară a câinilor, GRATIS cu codul de voucher DENTAL-DOG
😺 400 g Concept for Life Oral Care, hrană uscată ce asigură curățarea mecanică a dinților, GRATIS cu codul de voucher DENTAL-CAT
Campania este valabilă în perioada 11-17.03.2021 inclusiv, sau în limita stocului disponibil.
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Și asta nu e tot!!! Primești 5 x mai multe zooPuncte la următoarele branduri:
Pentru CUȚU 🐶: orice produs Lukullus & Rosie`s Farm! Oooorice: hrană uscată. umedă sau un snack gustos!
Pentru PISI 😺: orice produs Feringa, hrană și snackuri delicioase, & Pachetul economic Cosma Snackies Maxi Tube & XXL Maxi Tube cu super snackurile deja apreciate de pisici!
Campania este valabilă în perioada 11- 31.03.2021 inclusiv, sau în limita stocului disponibil.