Coronavirus și pisicile

Coronavirușii felini includ Coronavirusul Enteric Felin (FECV) și virusul Peritonitei Infecțioase Feline FIPV). Ambii viruși sunt împărțiți, din nou, în două tipuri diferite (serotipul I și II), care diferă și în ceea ce privește caracteristicile lor.

Coronavirusul Enteric Felin (FECV)

Acest virus este răspândit în rândul pisicilor, felisele fiind deseori afectate de acesta. Pisicile se pot infecta prin contact direct și indirect cu secreții ale tractului respirator, materii fecale contaminate și urină. De exemplu, pisicile se infectează reciproc prin bolurile de hrană contaminate, litiere sau în timpul jocului. Prin gură, virușii trec în tractul gastrointestinal, unde, mai întâi, se înmulțesc și apoi atacă ganglionii și fagocitele regionale (macrofage) ale sistemului imunitar.

Virusul Peritonitei Infecțioase Feline (FIPV)

În timp ce Coronavirusul Enteric Felin (FECV) este răspândit, o infecție cu virusul Peritonitei Infecțioase Feline apare mult mai rar la pisică. Acest lucru se datorează faptului că virusul nu este transmis prin contact direct sau indirect. Apare din mutații aleatorii ale Coronavirusului Enteric Felin (FECV) din fagocite, astfel încât, eventual, orice pisică infectată cu FECV poate purta virusul Peritonitei Infecțioase Feline. Cu toate acestea, o infecție nu înseamnă întotdeauna că trebuie să apară și semne de boală. Doar aproximativ 5 până la 10% dintre pisicile afectate dezvoltă Peritonită Infecțioasă Felină (FIP) în cursul vieții, o mare parte dintre aceste pisici fiind în primul an de viață, iar diferiții factori de slăbire a imunității, precum alte infecții (de exemplu, FeLV, FIV) joacă un rol major în această situație.

Dacă fagocitele infectate intră în sânge, virusul se răspândește în tot corpul și provoacă daune masive. Acestea depind de forma de progresie respectivă:

• Forma umedă (de asemenea efuzivă sau seroasă) a FIP determină inflamația pieilor seroase, care, printre altele, căptușesc organele cavității toracelui, abdominale și pelvine. Denumirea formei derivă din producția masivă a unei secreții galbene-brune, care apare în cazul acestei așa-numitei poliserozite.
• Așa-numita formă uscată, granulomatoasă sau neefuzivă duce la inflamații nodulare (granuloame) în ficat, splină și pancreas, precum și în ganglionii limfatici.

Primele semne de boală după infecția cu virusul Peritonitei Infecțioase Feline pot apărea după câteva zile sau numai după câteva luni.

Cu toate acestea, din moment ce un număr mare de organe, cum ar fi rinichii, ficatul sau sistemul nervos central sunt deteriorate, imaginea FIP este foarte diversă. În funcție de forma de progresie, se pot observa următoarele simptome:

• Simptome generale: Febră recurentă, slăbiciune și oboseală
• Schimbări comportamentale, cum ar fi agresiunea bruscă sau teama
• Tulburări de mișcare, cum ar fi paralizia incompletă (pareză) sau probleme de coordonare (ataxia)
• Membranele mucoase gălbui (icter, de exemplu în gură) și tulburări de vedere
• Oboseala cu creștere concomitentă a circumferinței abdominale (din cauza ascitei abdominale) și, în consecință, dificultăți de respirație
• În timp ce FIP determină moartea pisicii în câteva săptămâni, Coronavirusul Enteric Felin cauzează, din fericire, doar o inflamație intestinală ușoară, cu diaree și febră.

Dacă în ultima perioadă pisica a dormit mai mult sau s-a confruntat cu simptome tipice problemelor sistemului nervos central sau alte simptome grave, această situație ar trebuie clarificată de un medic veterinar.

Dacă anamneza și examenul clinic general indică o posibilă infecție cu coronavirus, medicul veterinar are trei opțiuni de diagnostic:

• Prin detectarea indirectă a agentului patogen: prin puncție se extrage ser sanguin sau secreție abdominală, care sunt supuse unor teste specifice (ELISA sau imunofluorescență) pentru a măsura nivelul anticorpilor produși de sistemul imunitar
• Detectarea directă a agentului patogen: cu ajutorul unei probe de secreție fecală, de sânge sau abdominală se efectuează un test biologic molecular (RT-PCR, Reacția în timp Real a lanțului de polimerază) într-un laborator veterinar. La pisicile care au murit deja, granuloamele pot fi examinate patologic, aceasta fiind cea mai sigură metodă de detectare
• Prin diagnosticul de laborator: o scădere a globulelor roșii (eritrocite), unele celule imune (de exemplu, limfocite și trombocite) și albumină, precum și concentrații crescute de proteine plasmatice și fibrinogen sunt semne ale FIP

Ca parte a infecției cu FECV, diareea și febra pot fi tratate cu terapie medicamentoasă. Cu toate acestea, Peritonita Infecțioasă Felină nu poate fi tratată. Sunt disponibile măsuri de sprijin pentru îmbunătățirea calității vieții și reducerea suferinței pisicii. În cazul în care acest lucru nu mai este posibil, ar trebui să se ia în considerare eutanasierea pisicii sub supravegherea medicului veterinar. 

Prognosticul de infecție cu FECV este, de obicei bun, dar există întotdeauna riscul unei mutații către FIPV. Dacă, în cele din urmă, este vorba despre o infecție cu FIP, pisica, în cele din urmă, va muri.

Următoarele măsuri preventive vă protejează pisica împotriva infecțiilor cu coronavirușii felini:

• Curățarea periodică a litierei, bolului de apă și hrană
• Evitarea stresului
• Pisicile gestante și pisoii trebuie examinați regulat, iar contactul cu pisicile infectate trebuie evitat în permanență
• Vaccinarea împotriva virusului Peritonitei Infecțioase Feline se poate administra de la vârsta de 16 săptămâni, însă există controverse cu privire la acesta