Socializarea puilor de câine: ce înseamnă și cum se desfășoară? Acest articol a fost verificat de un veterinar

Cățeluș Golden Retriever care se joacă cu o jucărie în timp ce stă întins pe un preș

Atunci când îți iei un cățel nou, el se află de obicei în mijlocul fazei de socializare.

Un pui de câine se mută în noua sa casă la vârsta de aproximativ opt săptămâni. El se află în mijlocul fazei de socializare în acest moment. Acum depinde de tine să ghidezi tânărul câine pe drumul său spre a deveni un adult relaxat și atent. Dar cum se face asta corect? În acest articol am făcut un sumar al celor mai importante aspecte despre acest subiect.

Cât durează faza de socializare?

Așa numita fază de socializare începe încă din a treia săptămână de viață. Câinii sunt numiți pui până la finalul acestei etape, în jurul vârstei de 16 săptămâni.

Faza de socializare poate fi din nou împărțită în două etape: la crescător are loc deja o etapă formativă, prima fază sensibilă.

Dar și a treia și a patra lună de viață, pe care cățelul le poate experimenta cu tine, reprezintă un moment important pentru ca acesta să cunoască mediul înconjurător și alți patrupezi într-un mod pozitiv.

Învățarea noțiunilor de bază la crescător

Cea mai importantă parte a fazei sensibile de socializare este cuprinsă între a treia și a cincea săptămână de viață. Cățelușii devin din ce în ce mai activi și încep să exploreze lumea din jurul cuibului. În această perioadă, cățeii sunt programați pentru stres emoțional pozitiv și se apropie de obiecte și creaturi noi și familiare cu o minte deschisă.

Așa că e cu atât mai important ca în această perioadă de formare ei să experimenteze mediul înconjurător doar într-un mod pozitiv. În plus cățeii își formează o „imagine a lumii” pe baza noilor experiențe dobândite în fiecare zi și a stimulilor stocați ca fiind normali. Un câine se poate baza pe această imagine pe tot parcursul vieții sale și astfel poate face față mai bine situațiilor noi.

Un crescător responsabil ține cățeii atât în interior, cât și afară. Acest lucru le oferă posibilitatea de a cunoaște diferite obiecte și suprafețe. Ei ar trebui să treacă și prin experiențe precum mersul cu mașina și statul singuri.

În faza de socializare e foarte important ca micuții să aibă experiențe pozitive cu alți câini adulți. Doar așa vor învăța și despre limite.

Pui de English Cocker Spaniel care se joacă într-o grădină special amenajată la o crescătorie de câini. Pietriș, jucării din lemn colorate și patru pui de câine.
E important ca patrupedul să cunoască mai multe suprafețe și situații diferite încă de când e la crescător. Un mic loc de joacă ajută în acest sens.

Socializarea puilor de câine: sosirea în noua casă

Atunci când puiul de câine se mută la tine la vârsta de opt săptămâni, faza de nepăsare totală se încheie. La această vârstă, curiozitatea și prudența sunt mai mult sau mai puțin în echilibru. Acum depinde de tine să îi oferi cățelului posibilitatea de a experimenta lumea din jur în propriul său ritm și fără teamă.

Ideal ar fi să ai ocazia să vizitezi cățelul de câteva ori în săptămânile dinaintea mutării. Acest lucru îți va permite să creezi o primă legătură de încredere, care va fi o bază bună pentru a lucra cu el mai târziu.

Dă-i câteva zile să se acomodeze după ce l-ai luat acasă. Apoi cel mai potrivit este un mediu cât mai variat, cu experiențe pozitive. Multe dintre comportamentele și obiceiurile, pe care ți le dorești mai târziu de la câinele tău, au la bază această perioadă.

Acestea sunt cele mai importante lucruri pentru socializarea puilor de câine

Dacă adopți un pui de câine pentru prima dată, s-ar putea să fii copleșit de abundența de informații, ghiduri, posibilități sau cerințe.

Dar nu îți fie teamă să socializezi cățelul. Nu trebuie să faci totul din prima săptămână. Folosește ceea ce a învățat deja cățelul la crescătorul de animale ca un ghid și continuă încet și în mod jucăuș. Și nu uita: oferă-i provocări, dar nu îl suprasolicita!

Doi Cățeluși de Ciobănesc Australian, unul maro cu alb și în al doilea plan un pui alb cu negru care trage de sfoara mingii cu care amândoi se joacă.
Cățelușul tău ar trebui să aibă voie să socializeze, să comunice și să se joace cu alți câini devreme și în mod regulat.

Dar câteva lucruri sunt relevante încă din prima zi:

Mersul la toaletă

Obișnuiește cățelul cu suprafața, pe care își va face treburile, încă din prima zi. S-ar putea să fie foarte greu să faci asta mai târziu.

De exemplu dacă învață să urineze pe gresie acum, ulterior vei vedea că el va continua să facă asta pe această suprafață, cel puțin dacă nu ești destul de rapid sau el este foarte entuziasmat. 

Inhibiția mușcăturii

E foarte important să înveți cățelul inhibiția mușcăturii în această fază. Ea nu este instinctivă și trebuie învățată până în a 18-a săptămână de viață. Cățeii învață acest lucru atât jucându-se cu frații lor, cât și când au de-a face cu noi, oamenii.

Dacă patrupedul devine prea dur cu tine, scoate un țipăt tare și oprește jocul. În nici un caz nu pedepsi cățelul, pentru că acest lucru poate afecta relația voastră de încredere.

Reguli fixe

Stabilește regulile care se vor aplica mai târziu încă din perioada de socializare a cățelului. Va avea voie pe canapea odată ce e mare? Dacă nu, el nu va înțelege de ce îl duci pe canapea atunci când e un cățel drăgălaș și mai târziu te superi când se culcă pe canapea ca și cum ar fi ceva normal.

Poate există o cameră în care nu vrei ca patrupedul să intre mai târziu? Ai o plantă otrăvitoare, pe care nu vrei să o roadă? Spune-i clar cățelului – încă din prima zi – că această cameră sau zonă cu plante este interzisă.

Așa că încearcă să te gândești la ce vrei să îi permiți și ce vrei să nu facă micuțul încă dinainte de a îl lua acasă. Apoi poți face regulile în funcție de aceste lucruri.

Citește mai multe despre dresajul puilor de câine.

2024_04_Easter_Offer_1000x160_RO
2024_04_LifeStages_General_D_1000x320_RO

Experiențe cu oameni și animale în timpul fazei de socializare

E foarte important ca puii să cunoască cât mai mulți oameni și cât mai multe animale în faza de socializare. Încearcă să le arăți – printre altele – oameni de vârste și genuri diferite. În funcție de vârstă, oamenii se mică și se comportă foarte diferit.

Un bărbat înalt, cu barbă și pălărie, arată complet diferit de o femeie mică, cu părul lung și blond. Câinii care nu au întâlnit bărbați în timpul fazei de socializare, de exemplu, vor rămâne întotdeauna oarecum rezervați și precauți față de aceștia în viața lor.

Posibilele tipuri pe care ar trebui să le întâlnească un cățeluș: bărbați și femei de toate vârstele, bărbați cu și fără barbă, copii, de la bebeluși la adolescenți, persoane cu bastoane, umbrele, haine lungi, fuste, uniforme, persoane în scaune cu rotile, persoane cu diferite culori ale pielii și multe altele.

Bineînțeles că ar ajuta ca patrupezi să aibă ocazia să cunoască alte specii de animale. Dar nu prea are rost să îi arăți cățelului mirosul unui tigru sau al unui rinocer de la zoo. E mult mai probabil să întâlniți un cal în timpul plimbărilor voastre. Încearcă să planifici contactele în funcție de situația ta specifică.

Atunci când te întâlnești cu alți câini nu uita că nu există așa numita protecția a cățelușilor în afara haitei lor. Fiecare întâlnire negativă a câinelui la această vârstă îl va modela pe cățeluș pentru toată viața. Prin urmare caută câini adulți suverani, care îi vor arăta cățelului limitele într-un mod ferm, dar prietenos, învățându-l astfel ce înseamnă un comportament social normal.

Dacă vrei ca patrupedul să trăiască ulterior în liniște cu alte specii de animale, e important să fie obișnuit de mic să intre în contact cu acestea.

Ce ar mai trebui să îi arăt cățelului?

Un alt lucru important în faza de socializare a cățelului este să se obișnuiască cu mediul înconjurător. Asta înseamnă că trebuie să obișnuim micuțul cu stimulii din jur și cu obiectele de zi cu zi. În mod normal cățeii ar trebui să cunoască deja multe dintre acestea – cum ar fi pajiști, copaci, tufișuri, câmpuri și case – de la crescător.

Dar există multe lucruri pe care noi nici măcar nu le mai observăm, care pot fi înspăimântătoare pentru un cățel atât de mic. Prezintă-i cât mai mulți stimuli din mediu cu mult calm și răbdare. Un cățel ar trebui să cunoască, printre altele, mașini, camioane, locuri de joacă, râuri, umbrele, mese, scaune și capace de canal.

Socializarea cățeilor cu obiecte de zi cu zi

Există și multe obiecte din viața de zi cu zi, pe care ar trebui să le cunoască. Testează mai întâi de la o distanți mai mare dacă, de exemplu, se sperie sau nu de un uscător de păr, aparat de ras sau aspirator. Cel mai bine este să le folosești în mod obișnuit în primele săptămâni, pentru ca patrupedul să se obișnuiască cu ele.

Dacă îi este frică, mărește distanța față de dispozitivul respectiv și încearcă să îi distragi atenția cățelului cu mâncare sau jocuri, până când zgomotul este acceptat ca ceva normal. Apoi poți reduce distanța.

Cum îți dai seama că patrupedului îi este frică:

  • Plânge sau te zgârie mai mult
  • Gâfâie
  • Este neliniștit
  • Nu se poate concentra
  • Refuză gustări
  • Tremură
  • Urlă, latră
  • Corpul său este tensionat

Socializarea cățeilor: instrumente pentru o coexistență relaxată

Un cățel își explorează mediul înconjurător cu curiozitate și fără să se gândească – mai ales în primele luni într-o casă nouă. De asemenea îi place să ia totul în gură și să mestece. Ar ajuta și mai ales ar proteja cățelul, dacă ai stabili o curte sau o împrejmuire pentru el. Ideal ar fi ca el să fi învățat deja ce este aceasta de la crescător.

Împrejmuirea sau cușca nu ar trebui folosită ca o pedeapsă pentru un comportament nedorit, ci ca un ajutor pentru educarea patrupedului. Așa că amplasează-le într-un loc în care cățelul să poată participa la viața de familie de zi cu zi. Cutia oferă siguranță atunci când trebuie să răspunzi la telefon sau la ușă pentru un moment și vrei să eviți ca micuțul să intre într-o zonă interzisă, de exemplu.

Obișnuirea din timp cu o cușcă pentru câini o face mai ușor de folosit mai târziu.

Odată ce cățelul s-a obișnuit cu cușca și a acceptat-o ca loc de dormit, o poți folosi și ca refugiu pentru câine atunci când călătoriți sau ești la serviciu. Ea îi va oferi câinelui siguranța unui loc familiar și, dacă e cazul poți și securiza cușca în mașină. O alternativă ar fi un coș sau o pătură pentru câini.

Nu trebuie să faci totul deodată

Cățelul nu se oprește din învățat la finalul fazei de socializare. El nu trebuie să învețe tot ce e posibil în acest timp scurt. Alege experiențele, care sunt cele mai importante pentru tine și pentru viața de zi cu zi și învață cățelul să le stăpânească cu calm.

Micul patruped este deschis la experiențe noi și gata să învețe chiar și după ce a împlinit patru luni. Uneori situațiile noi necesită mai multă răbdare și timp din partea ta. Relația de încredere pe care ai construit-o cu cățelul în primele două luni te va ajuta în acest sens.

Continuă cu același calm și perseverență ca până acum și arată-i animalului atât experiențe noi, dar și câteva dintre cele deja cunoscute.

E bine să ai mereu o persoană de contact dacă ai întrebări sau probleme. Așa că nu ar strica o vizită la o școală de dresaj. Astfel poți învăța comenzile de bază împreună cu patrupedul și poți consolida atenția sa asupra ta.


Dr Cornelia Kolo, Veterinar
frau zwei hunde

În timpul studiilor mele de medicină veterinară și a doctoratului la Universitatea Ludwigs-Maximilians din München, am reușit să obțin numeroase perspective asupra diverselor domenii ale medicinei veterinare. Sunt medic veterinar, iar de când practic am avut ocazia să observ o mare varietate de animale și boli ale acestora. Pasiunea mea ține de a-mi ajuta pacienții în cel mai bun mod posibil și de a le asigura bunăstarea. Îmi place, de asemenea, să-mi împărtășesc cunoștințele ca medic veterinar, proprietar de câine cu vechime, dar și ca autor.


Cele mai utile articole
15 min

Dresarea câinilor mici

Cu cât mai repede cu atât mai bine, nu? Când vine vorba de dresarea câinilor mici, acest motto este foarte adevărat. Puii de câine sunt extrem de curioși și dornici să afle lucruri noi. Poți folosi asta ca să înveți câinii prin joacă – dar și prin consecvență – la ce te aștepți de la ei și ce comportamente sunt nedorite.
11 min

Despre fătarea la câini și alăptarea cățeilor

Chiar dacă ești un crescător cu vechime sau urmează să asiști la prima fătare a cățelei, nașterea unor cățeluși este o experiență cu totul specială. Dar cum are loc mai exact fătarea la câini și cum pot oamenii să ajute cățeaua în această etapă a vieții sale? De regulă, prima fătare la câini aduce și foarte mult stres stăpânului, mai ales în ultimele zile înainte de momentul cel mare. Desigur, ei vor să facă viitoarea mămică să se simtă cât mai confortabil posibil și să evite complicațiile în timpul nașterii. Un lucru e sigur: cu cât mai informat ești despre acest subiect, cu atât mai relaxat vei fi când se apropie evenimentul.
6 min

Cum să îmi dresez câinele să stea singur acasă?

Fiind animale sociale, câinii iubesc compania haitei lor. Cu toate acestea, orice câine adult ar trebui să poată sta singur câteva ore. Trebuie să învețe acest lucru din timp. Pentru că unui câine adult care nu a stat niciodată singur, îi va fi greu să se obișnuiască cu asta. Înainte de a îți lăsa câinele singur acasă, va trebui să îl dresezi. Aici poți afla care este cea mai bună metodă să faci asta.