Râia la câini (Scabia) Acest articol a fost verificat de un veterinar

Câine blond cu pete albe care se scarpină cu piciorul din spate - râia la câini

Un simptom tipic al râiei la câini este mâncărimea severă.

Râia nu este doar enervantă, ci și dureroasă pentru patrupezi. Acest articol îți explicăm cum să recunoști râia, ce o provoacă și cum să-ți ajuți câinele.

Ce este râia și cât de periculoasă este ea pentru câine?

Râia sau scabia este o boală de piele (parazitoză) foarte contagioasă cauzată de acarieni. Câinii bolnavi suferă de mâncărimi insuportabile și se scarpină până la sânge.

Acesta nu este singurul motiv pentru care ar trebui tratat câinele de râie: râia netratată poate duce la moartea animalului după câteva luni.

Se poate transmite râia la om?

Râia este transmisibilă de la câini la oameni. Cu toate acestea, apare sub formă de pseudo-scabie. Acest lucru înseamnă că acarienii nu se pot reproduce în pielea umană, iar simptomele dispar de la sine după o perioadă scurtă de timp.

Atunci când un câine este infectat cu scabie, primele semne apar rapid. Iată câteva simptome care indică o infestare cu râie:

  • apariția severă și bruscă a mâncărimilor, indiferent de anotimp
  • căderea părului și zone fără păr
  • roșeață, răni de la zgârieturi și cruste
  • părți ale corpului preferate: capul, zona pieptului, abdomenul inferior și picioarele
  • infecții bacteriene secundare frecvente

Când trebuie să mergi la veterinar?

Du câinele la veterinar imediat ce observi oricare dintre simptomele tipice, pentru a putea începe tratamentul cât mai rapid.

Râia la câini este cauzată de acarienii Sarcoptes scabiei (Sarcoptes scabiei var. canis). Acest tip de acarieni este cunoscut și sub numele de sarcoptul râiei. Iată cum acționează:

  • Paraziții sapă tuneluri în stratul superior al pielii câinelui.
  • Odată ce acarienii s-au instalat, se hrănesc cu keratină și lichid din țesuturi.
  • Iar după ce s-au hrănit, femelele își depun ouăle în tuneluri.
  • După numai trei săptămâni, noi acarieni se dezvoltă din ouă, care trăiesc, de asemenea, în sistemul de tuneluri de sub piele.
  • Din cauza ciclului scurt de reproducere, câțiva acarieni devin în scurt timp o mulțime de co-locatari nedoriți.

De ce face un câine râie?

Acești acarieni foarte contagioși se transmit fie prin contact direct cu animalele infectate, fie indirect, prin intermediul obiectelor contaminate. Acarienii supraviețuiesc până la trei săptămâni pe locurile de dormit, perii și altele, astfel ajungând cu ușurință la următoarea lor victimă.

Bine de știut: Având în vedere că și vulpile sunt frecvent infectate cu acarieni de tip Sarcoptes, este posibilă transmiterea acestora și prin tufișuri.

În cazul în care medicul veterinar suspectează prezența acarienilor de râie după examinarea clinică generală, vor urma alte examinări suplimentare.

Examinarea pielii

Cea mai importantă examinare este prelevarea unei mostre de piele de la câinele tău. Medicul veterinar va lua mai multe resturi de piele din diferite părți ale corpului și le va examina la microscop. Dacă sunt vizibili acarieni Sarcoptes, diagnosticul este clar.

Analiza sângelui

Cu toate acestea, detectarea clară este posibilă doar în 40 până la 60 % din cazuri. De aceea, se efectuează adesea un test de sânge pentru a detecta anticorpii împotriva acarienilor de tip Sarcoptes.

Problema cu acest lucru este că, adesea, cantitatea de anticorpi crește doar la un anumit timp după apariția simptomelor. Asta poate duce la rezultate fals negative.

În cazul în care există o suspiciune serioasă de râie la câine în ciuda unui rezultat negativ, este posibil și un tratament de diagnosticare. Dacă simptomele se ameliorează, râia este confirmată.

Raie la caine , spatele unui caine cu par lipsa si decolorare
Zonele fără păr de pe blana patrupedului indică o infestare cu acarieni și râie.

Tratament: cum se tratează râia?

Există mai multe medicamente disponibile pentru tratamentul râiei la câini, medicamente care pot ameliora mâncărimea și ucide acarienii. Se recomandă și unele măsuri de precauție în casă pentru a preveni răspândirea bolii în continuare.

Ce remedii ajută împotriva râiei la câini?

Substanțele active Selamectină, Moxidectin și Sarolaner sunt aprobate pentru tratamentul râiei. Acestea te scapă de acarieni și pot fi sub formă de șampoane, picături sau tablete:

  • Tratamentul cu șampon este cel care necesită cel mai mult timp. Trebuie să tratezi câinele cu șamponul special de cinci ori, la intervale de câte cinci zile.
  • Pe de altă parte, picăturile tip spot-on se folosesc o dată la două săptămâni și de cel puțin trei ori.
  • Tabletele cu ingredientul activ Sarolaner se administrează câinelui o dată la patru săptămâni.

Medicul veterinar va decide ce tratament se potrivește cel mai bine pentru tine și pentru câinele tău. În cazul în care câinele prezintă infecții bacteriene secundare, acesta va prescrie de obicei un antibiotic suplimentar adecvat.

Nu te lăsa descurajat dacă mâncărimile câinelui cresc la început. Moartea acarienilor provoacă uneori iritații suplimentare, motiv pentru care simptomele pot părea să se agraveze inițial. Însă după câteva zile simptomele se vor ameliora.

Deoarece râia canină este foarte contagioasă, toți câinii care intră în contact cu ea ar trebui să fie tratați cu același tratament, ca măsură de precauție.

Pe lângă asta, ar fi utilă tratarea mediului înconjurător al câinelui bolnav cu spray-uri speciale. Acest lucru este valabil pentru zonele de dormit, paturile pentru câini, perii și pieptene, de exemplu.

Costurile depind de medicație și de eventualele complicații. În medie, costurile totale sunt în jur de 100 până la 200 de euro.

Prognostic: poate fi vindecată râia canină?

Râia poate fi tratată destul de bine cu ajutorul numeroaselor medicamente disponibile. Cu toate acestea, cu cât boala este mai avansată, cu atât procesul de vindecare durează mai mult.

Pot utiliza remedii naturiste pentru tratarea râiei?

Nu încerca să accelerezi procesul de vindecare cu remedii casnice, cum ar fi uleiul de nucă de cocos și de chimen negru. Eficacitatea acestor remedii nu a fost dovedită în studii până în prezent. În plus, unele remedii naturiste prezintă pericole suplimentare pentru câinele tău.

2024_04_Easter_General_1000x320_RO
2024_04_Easter_Offer_1000x160_RO

Prevenire: cum îmi protejez câinele împotriva râiei?

Acarienii sunt peste tot, așa că nu este posibilă prevenirea eficientă a unei infestări cu aceștia. Însă măsurile de igienă regulate și un sistem imunitar puternic pot reduce probabilitatea de infectare cu acarieni.

Profilaxia regulată împotriva puricilor și căpușelor poate ajuta și ea la prevenirea infestării cu acarieni de tip Sarcoptes și a unui focar de râie.

Având în vedere cât de contagioasă este râia la câini, este foarte important să ții patrupezii afectați departe de alți câini. Tratarea zonei înconjurătoare este de asemenea extrem de importantă. În acest fel vei contribui la reducerea riscului de infectare a altor animale.


Franziska Pantelic, Veterinar
Profilbild von Tierärztin Franziska Pantelic

Susțin ghidul zooplus de câțiva ani cu experiența mea vastă. Sunt medic veterinar autorizat încă din 2009, iar în prezent am un cabinet mobil pentru animale mici în zona metropolitană München.


Cele mai utile articole
9 min

Perioada de călduri la cățele

Perioada de călduri la cățele este perfect normală. Totuși, comportamentul ciudat al cățelei, petele enervante de pe noul covor sau frica de o sarcină nedorită sunt motive de îngrijorare pentru mulți proprietari de câini. Din acest articol, poți afla ce ar trebui să știi despre zilele de ciclu la cățele și cum puteți trece împreună peste ele fără stres
9 min

Castrarea câinelui

Castrarea câinelui este o procedură de rutină în orice cabinet veterinar. Dar e mereu bine să îți castrezi câinele? Ce înseamnă sterilizare la câini și care este diferența dintre această procedură și cea de castrare? Ce costuri apar pentru stăpân? Aici poți afla tot ce trebuie știut, precum și avantajele și dezavantajele castrării.
12 min

De ce se scarpină câinele: pruritul (mâncărimea) la câine

Cu toții știm: câinele se scarpină din când în când. Mai ales în perioada de năpârlire, frecvența scărpinatului crește. Însă dacă acest lucru depășește nivelul normal și, în plus, acesta se linge și curăță mai mult, ar trebui să acordați urgent mai multă atenție și, cu ajutorul veterinarului, să aflați de ce se scarpină câinele. Mâncărimea poate afecta într-o mare măsură bunăstarea câinelui și poate reduce calitatea vieții. Uneori, mâncărimea este atât de severă, încât nici câinele și nici stăpânul său nu mai pot dormi.