Răceala la pisici: cauze, simptome, tratament This article is verified by a vet

Răceala la pisici - simptome și tratament

Cat under blanket. One cat at home

La fel ca noi oamenii, și pisicile răcesc. În majoritatea cazurilor de răceală la pisici, simptomele sunt cele tipice: tuse, nas înfundat și oboseală. Acestea sunt rezultatul unei infecții virale inofensive, provocată de agenții patogeni specifici gripei feline. Aceștia sunt întâlniți des în adăposturile de animale sau în casele cu mai multe pisici. Unii agenți patogeni pot afecta grav sănătatea pisicii, motiv pentru care diagnosticarea detaliată urmată de un tratament eficient sunt foarte importante.

Cum răcește pisica?

Atunci când vorbim de o răceală, se presupune în general o infecție virală. Însă având în vedere că multe tipuri de virusuri pot duce la tuse, răceli etc., am enumerat mai jos cei mai comuni patogeni virali ce apar la pisici:

  • Virusul herpetic felin (FeHV-1) sau rinotraheita virală felină: acest agent patogen face parte din complexul respirator infecțios al felinelor și apare în toată lumea. Pisicile tinere sunt cel mai des afectate. Virusul, care este întâlnit și la felinele mari, se transmite prin schimbul direct de secreții nazale sau a ochilor. Odată ce o pisică este infectată, ea va purta virusul în corp pe viață. Cu toate acestea, depinde de sistemul imunitar al pisicii dacă răcește sau nu. Animalele cu un sistem imunitar mai slab, cum ar fi pisicile tinere sau bolnave, au șanse mai mari decât pisicile sănătoase să ia rinotraheită virală felină.
  • Calicivirusul felin (FCV): și acest virus face parte din complexul respirator infecțios al felinelor. Dar spre deosebire de virusul herpetic felin, el se transmite și prin contactul indirect, pe lângă contactul direct cu secreții ale căilor respiratorii. Obiectele contaminate și hainele joacă un rol important în răspândirea virusului. De aceea, adăposturile de animale sau alte case cu multe pisici sunt cele mai afectate locuri.
  • Chlamydophila felis: acestei bacterii îi place să se alăture patogenilor virali ai complexului respirator infecțios al felinelor. De obicei cauzează conjunctivită, care poate fi purulentă, și inflamarea tuburilor bronșice (bronșită).
  • Mycoplasma felis: și această bacterie s-a adaptat căilor respiratorii ale pisicilor și provoacă o răceală.

Răceala la pisici - simptome

Simptomele răcelii comune la pisici sunt foarte similare răcelii la oameni. Patogenii menționați mai sus duc la următoarele simptome:

  • Starea generală ar putea fi afectată sau chiar sever redusă
  • Febră, apetit scăzut, pierdere în greutate, deshidratare
  • Tuse, strănuturi și nas înfundat până la probleme respiratorii
  • Secreții nazale și din ochi (în contextul conjunctivitei)
  • Calicivirusul felin se manifestă deseori prin abcese mici inflamatorii în gură, care pot fi foarte dureroase
  • Din cauza slăbirii sistemului imunitar pot apărea mai des infecții bacteriene secundare, care uneori agravează sever răceala și îi dau un caracter purulent
  • În funcție de gravitatea bolii și de sistemul imunitar al pisicii, pot apărea inflamații serioase ale organelor respiratorii. Acestea duc la o deteriorare acută a stării generale și la simptome adiționale, care pot pune în pericol viața pisicii

Ce metode de diagnosticare există pentru o pisică răcită?

Majoritatea răcelilor feline sunt ușoare și nu au nevoie de tratament veterinar intens. Însă dacă semnele de boală nu dispar după câteva zile sau reapar, se recomandă o vizită la veterinar.

El poate colecta informații importante despre decursul răcelii din discuția cu stăpânul. Informațiile despre vaccinuri, originea și mediul înconjurător al pisicii pot exclude posibile diagnostice diferențiale.

În timpul discuției cu stăpânul, sunt examinați parametrii vitali pentru a determina starea curentă a felinei. Cei mai importanți parametri vitali sunt următorii:

  • Frecvența respiratorie și cardiacă
  • Starea membranelor mucoase (apăsând pe membrana mucoasă a gurii)
  • Raportul de lichide (trăgând în sus de pielea de pe gât)
  • Temperatura internă a corpului

În final se poate efectua și o examinare specială a căilor respiratorii. Din cauza simptomelor tipice răcelii poate fi vorba de o infecție virală și de o posibilă infecție bacteriană. Prin urmare, veterinarul ia mostre din nas sau din ochi, care pot fi verificate de patogeni prin următoarele teste:

  • Detectare directă: cultivarea patogenilor virali într-o cultură celulară sau a germenilor bacterieni în mediul culturii, precum și printr-o reacție de polimerizare în lanț (PCR)
  • Detectare indirectă: teste de anticorpi (dovadă a unei reacții imune)

Posibilități de tratament pentru răceala la pisici

Tratamentul pentru pisici răcite constă mereu în combaterea țintită a cauzei de bază, la care se adaugă și un tratament simptomatic de suport. Prin urmare, remediul poate fi compus din diferite măsuri, în funcție de patogen:

  • Tratament antiviral: virostatice (medicamente pentru răceala la pisici), cum ar fi de ex. Aciclovir sau Interferon
  • Infecții bacteriene secundare: antibiotice după testarea rezistenței (sub formă de picături în ochi sau tablete)
  • Consum suficient de lichide: perfuzii, hrană umedă
  • Medicamente împotriva tusei (antitusive) sau inhalator
  • Antiinflamatoare
  • Susținerea sistemului imunitar: hrană specială și suplimente

Care este prognosticul?

Majoritatea răcelilor la pisici sunt destul de inofensive și dispar la fel de repede precum au apărut. În orice caz, nu subestima o răceală cronică sau recurentă, pentru că unele infecții virale pot duce la probleme mari de sănătate și chiar la moartea pisicii, dacă nu sunt tratate.

Cum pot preveni răceala la pisică?

În general atât infecțiile virale, cât și cele bacteriene pot fi prevenite prin următoarele măsuri de profilaxie:

  • Curățarea regulată a zonei din care mănâncă și a litierei (de exemplu cu apă caldă sau agenți speciali de curățare)
  • Evitarea contactului cu pisici bolnave
  • Există vaccinuri împotriva unor patogeni ai complexului respirator infecțios al felinelor (de ex. FeHV-1, FCV, Chlamydophilia felis), care nu previn infecția în unele cazuri, dar previn manifestarea bolii: prima injecție la vârsta de 8 săptămâni, a doua injecție la vârsta de 12 săptămâni, a treia injecție la 16 săptămâni și un rapel anual.

Citește și articolul nostru despre Vaccinarea pisicii.


Franziska G., Veterinar
Franziska G.

M-am format ca medic veterinar la Universitatea Justus-Liebig Gießen din Germania, unde am obținut experiență în diverse domenii, cum ar fi medicina pentru rozătoare și animale mici, animale mari și animale exotice, precum și farmacologie, patologie și igiena alimentației. De atunci, am lucrat ca autor veterinar, precum și la lucrarea mea de doctorat. Scopul meu este să protejez mai bine animalele de agenții patogeni bacterieni care cauzează boli. Pe lângă cunoștințele mele veterinare, împărtășesc și experiența acumulată în calitate de îngrijitor pentru câinele meu, experiență care mă ajută să înțeleg și clarific temeri și probleme, precum și alte întrebări importante despre sănătatea animalelor.


Cele mai utile articole
3 min

Cum se calculează vârsta pisicii în ani omenești?

După cum se știe, vârsta unui câine poate fi dedusă ușor: un an pentru câini este egal cu șapte ani la oameni, deși depinde și de rasa și greutatea câinelui. Atunci cum putem calcula vârsta pisicii în ani omenești? Și până la ce vârstă trăiesc pisicile? La ce vârstă o pisică este considerată bătrână?
5 min

Care sunt etapele de dezvoltare ale pisicilor și până la ce vârstă cresc?

Până la ce vârstă cresc pisicile și cât de mari se fac? Asta depinde de genotip pe de o parte, dar și de factori externi, cum ar fi nutriția. Creșterea pisicilor are loc în șase faze, ce se desfășoară pe parcursul primului an de viață. Este necesar să cunoști aceste etape de dezvoltare ale pisicilor, pentru a oferi puiului tău începutul perfect pentru o viață sănătoasă și pentru a îi oferi tot suportul necesar în timpul procesului de creștere.