Doberman

De câtă activitate fizică are nevoie un Doberman?

Câinii care nu sunt tratați corespunzător, de exemplu, sunt ținuți singuri în canisă, cu prea puțină atenție, câinii cu stăpâni în care nu au încredere sau cei cărora le lipsește activitatea fizică sau mentală, deprind adesea obiceiuri proaste, pentru a-și distrage atenția de la plictiseală sau din lipsă de stimulare. Se agită imediat, aleargă neobosit prin casă, trag de lesă sau latră la cel mai mic zgomot. Din contră, câinii bine stimulați sunt calmi și echilibrați și nu își caută alte îndeletniciri dacă sunt mulțumiți de un antrenament bun.

Dacă dorești să adopți un Doberman, atenție la antrenament și îngrijire. Acestea necesită mult timp, bani și, uneori, multă răbdare. Un antrenament bun, activitate suficientă și jocuri creative pentru stimularea mentală sunt indispensabile pentru o coabitare armonioasă între câine și om. Există o gamă întreagă de jocuri solicitante, de care se pot bucura atât câinii, cât și stăpânii lor: jocuri cu capcane sau tragere, jocuri de prins sau mirosit, jocuri cu mâncare, jocuri acvatice sau cu alți câini și plimbările lungi.

Interesați-vă și de sporturi pentru câini precum agilitatea, obediența sau dansul. Chiar dacă Dobermanul este păstrat ca animal de familie, un test pentru câinii de utilitate poate fi o sursă bună de amuzament.

Care sunt bolile frecvente ale rasei Doberman Pinscher?

Ca orice altă rasă de câini, Doberman Pinscher este predispus genetic la unele boli.

Cardiomiopatia dilatativă a rasei Doberman

Una dintre cele mai mari probleme de sănătate ale acestei rase de câini este cardiomiopatia dilatativă (DCM), o insuficiență cardiacă.

Aproape 90% dintre animalele afectate mor în primul an după diagnostic; multe dintre ele de la moarte subită cardiacă. DCM cu transmitere autozomal dominantă și se poate manifesta la orice vârstă. De aceea, experții recomandă examinări regulate ale inimii, mai ales pentru câinii de reproducție.

Alte boli comune

Această rasă are, de asemenea, o predispoziție la sindromul vestibular congenital. Tulburările de echilibru sunt cauzate de o tulburare moștenită a urechii interne.

Sindromul Wobbler și displazia de șold sunt, de asemenea, boli destul de frecvente ce afectează spatele și articulațiile. Boala Von Willebrand, o tulburare de coagulare a sângelui, poate fi de asemenea întâlnită frecvent. Din fericire, acest lucru poate fi exclus prin teste genetice.

Speranța de viață: câți ani trăiește un doberman?

Dacă Dobermanul provine dintr-o linie de reproducție sănătoasă și primește îngrijire și nutriție adecvată speciei, speranța sa de viață este de 10 până la 13 ani.

Cu toate acestea, deoarece mulți câini sunt afectați de boli ereditare grave – mai ales de DCM – durata medie de viață este semnificativ mai scurtă. Din cauza DCM, multe animale mor în medie la vârsta de 7 ani.

Hrănirea adecvată speciei este importantă pentru viața sănătoasă a câinelui.

Nutriție adecvată pentru căței

Dacă unui Doberman pui i se oferă hrană prea bogată în calorii, se poate întâmpla ca acesta să atingă greutatea finală mai devreme decât era prevăzut, când încă scheletul nu o poate susține. Acest lucru poate duce la nealinieri ale oaselor.

Din acest motiv, cățeii au întotdeauna nevoie de o dietă adaptată cerințelor lor calorice. Aceasta include și o proporție echilibrată de minerale, mai ales calciu și fosfor.

Deoarece Doberman este o rasă mare de câini, ar trebui să cauți alimente pentru căței cu denumiri precum „Junior Large” sau „Junior Maxi”. Mulți producători au hrană specială pentru cățeii de rasă mare.

Pentru a administra câinelui cantitatea corectă de hrană, trebuie să ții cont de greutatea sa actuală, precum și de cea la care se presupune că va ajunge ca adult. Greutatea animalului părinte de același sex poate servi drept ghid. Cantitatea de hrană necesară depinde și de nivelul de activitate al cățelului. În plus, câinele ar trebui să aibă întotdeauna la dispoziție apă proaspătă.

Istoria Dobermanului de azi a început cu o femelă gri numită Schnuppe, aparținând lui Friedrich Louis Dobermann, germanul care a pus bazele și  a dat numele rasei. Acesta a trăit în Apolda, Turingia, între 1834 și 1894.

F.L. Doberman căuta câini deosebit de vigilenți și neînfricați pentru protecția personală la lucru. Nu se știe exact care era ocupația lui, însă tradiția orală spune că ar fi fost perceptor, paznic de noapte, polițist sau administrator de abator. Cert este că F.L. Doberman lucra și ca hingher local, ceea ce îi dădea dreptul să prindă și să omoare câini fără stăpân, dacă nu erau revendicați de un proprietar. Însă el păstra câinii feroce și vigilenți pentru împerechere. Cățeaua sa preferata era Schnuppe, o metișă din Apolda, pe care a încrucișat-o cu un predecesor al Rottweiler-ului. Acesta provenea la rândul său dintr-o încrucișare cu un câine ciobănesc găsit în Turingia, cu blană neagra și pete ruginii.  El a folosit, de asemenea, metiși de Pinscher și câini de vânătoare pentru a crea această rasă.

După moartea lui Friedrich Dobermann, Otto Göller, alt nativ din Apolda, a preluat câini din acest stoc și i-a încrucișat cu alți câini de rasă și metiși. Aspectul Dobermanului de astăzi este cel mai probabil rezultatul încrucișării următoarelor rase: Rottweiler, Ciobănesc German, Pinscher german, Weimaraner, câini de vânătoare și ogari.

Göller a cumpărat câinele Graf Belling, primul Dobermann consemnat într-un registru german, de la cunoștința sa, Goswin Tischler. Acest câine întrupa aproape perfect firea și caracteristicile fizice ale Dobermanului cunoscut astăzi. Graf Belling a transmis aceste caracteristici urmașilor săi, contribuind decisiv la consolidarea standardului de rasă Doberman.

Göller deținea 150 câini  în canisa “von Thüringen”, pe care i-a comercializat și diseminat în afara granițelor naționale și în întreaga lume. Tot Göller a pus bazele primului club Doberman pe 27 august 1899. Denumirea “Doberman Pinscher” a apărut pentru prima oara în numele asociației Apolda Doberman Pinscher Club.

Noua rasă, care arăta foarte similar Dobermanului de astăzi, a fost imediat folosită pentru a asista poliția. Datorită rezultatelor bune ca mesager și câine de urmărire, Dobermanul a primit porecla de “câine jandarm”.

Câinele Doberman în secolele 20 și 21

La începutul secolului 20, Dobermanii erau câini de poliție recunoscuți oficial in Germania.

Dobermanul și-a atins apogeul în calitate de câine de poliție și câine militar la mare cerere în timpul celor două războaie mondiale. În Primul Război Mondial, Dobermanul era trimis in armata germană în calitate de câine mesager, detector de mine și servicii medicale. Acești câini neînfricați și de încredere au atras și atenția americanilor, astfel că au fost trimiși câini militari atât din partea germanilor, cât și din partea americanilor în cel de-al Doilea Război Modial. Din nefericire, Dobermanul a ajuns câinele preferat și în lagărele de concentrare.