Rase de pisici

Pufoasele British Shorthair, elegantele pisici Bengaleze sau Siamezele cu ochi albaștri: dacă vrei o pisică, ai de unde alege. Însă, spre deosebire de înmulțirea selectivă a câinilor, înmulțirea pisicilor este încă foarte recentă: Iubitorii de pisici au început să se organizeze profesionist să creeze standarde pentru anumite rase abia din secolul XX. Citește mai mult

Găsește-ți pisica

Caracteristici importante

Pisica mea ar trebui să fie

Aspect

Dimensiune
MicăMedieMare
Blană
Fără păr / hipoalergenicPăr scurtPăr lung
Culoare
NegruAlbastru / GriChinchillaCremAlbLilaMaro / Ciocolatiu / Gri
Model
TigratTortoiseshell / Tricolor / CalicoBicolor / TuxedoPată de culoare
10 min

Abisiniană

Ochii mari și urechile alerte ale abisinienei dezvăluie multe despre caracterul acestei rase de pisici: abisiniana este orientată spre oameni și curioasă.

12 min

Albastru de Rusia

La prima vedere, ai putea confunda pisica din rasa Albastru de Rusia (Russian Blue) cu Chartreux sau British Shorthair, însă la o analiză mai atentă vei vedea că este o rasă foarte diferită.

10 min

American Shorthair

Primii coloniști europeni ajunși în America aveau și pasageri patrupezi la bordul navelor. În acea perioadă, pisicile erau apreciate în mare parte pentru talentele lor de vânători. Acestea au reușit să țină sub control populația de șobolanii și șoarecii de-a lungul unor călătorii lungi pe mare. Erau îndrăgite și pe uscat, având în vedere că se asigurau că gospodăriile coloniștilor nu erau infestate. Conform cunoștințelor din ziua de azi, felinele primilor coloniști din America de Nord sunt strămoșii unei rase foarte cunoscute și iubite, numită „American Shorthair”.

8 min

American Wirehair

American Wirehair, adesea numită „pisica americană cu păr sârmos", este greu de găsit în Europa. Cu toate acestea, ea este o pisică interesantă, care, la fel ca multe alte rase, își are originea în urma unei mutații accidentale. Află mai multe despre aceste pisici cu păr sârmos din statul New York chiar aici.

8 min

Australian Mist

Australian Mist este singura rasă de pisici de pe continentul australian. Obținută din încrucișarea Burmezei, pisicii Abisiniene și a pisicilor domestice, gentila și încrezătoarea rasă de pisici este o pisică excelentă de apartament. Ea își datorează numele modelului tipic al blănii, care arată ca și cum ar fi acoperită cu un ușor voal.

10 min

British Shorthair

Ești în căutarea unei pisici care să îți bucure familia cu personalitatea ei calmă și echilibrată și care să fie potrivită pentru a locui în casă? Pisica British Shorthair pare a fi perfectă pentru tine. Blana moale și ochii mari ai British Shorthair o fac irezistibilă pentru iubitorii de pisici. În plus, personalitatea acestor feline le face foarte ușor de iubit! Dar ce altceva trebuie să mai știi? În acest articol îți vom prezenta rasa British Shorthair în detaliu și îți oferă sfaturi privind achiziționarea acestor pisici, îngrijire, nutriție și sănătate.

10 min

Burmeză

“Pisica aducătoare de noroc” – această descriere a pisicii burmeze din țara sa de origine se potrivește perfect rasei! Aceste vorbărețe iubesc oamenii și își petrec viața jucându-se și zbenguindu-se!

6 min

Caracal (Râs african)

Caracalul (Râsul African) provine din regiunile uscate din Asia și Africa. Datorită urechilor sale negre seamănă cu linxul, de aceea, este numit și linx de deșert. Unii oameni consideră caracalul ca fiind un animal de companie exotic. Dar caracalii sunt animale sălbatice și nu au ce căuta pe mâinile stăpânilor de pisici.

9 min

Cornish Rex

Pisicile cu părul scurt și cele cu părul lung sunt o prezență comună în lumea pisicilor. Dar pisicile cu blană creață sau chiar fără blană deloc sunt mai puțin cunoscute! Una dintre rasele rare de pisici ai căror reprezentanți au o structură de blană deosebită este Cornish Rex.

6 min

Cymric

Pisica Cymric provine din insula britanică Man. Este strâns înrudită cu pisica Manx, dar are o blană mai lungă. Cea mai izbitoare caracteristică a acesteia este lipsa cozii. Prin urmare în multe țări pisica Cymric este clasificată ca o rasă torturată.

7 min

Devon Rex

Devon Rex este o rasă rară de pisici care iese în evidență față de celelalte rase de pisici datorită aspectului său. Forma craniului este plată cu niște urechi extrem de proeminente și ochi foarte mari.

8 min

Exotic Shorthair

Te-ai îndrăgostit de Garfield? Atunci Exotic Shorthair este pisica perfectă pentru tine. La urma urmelor leneșa, dar extrem de drăguța pisică de la TV cu picioare scurte, puternice și capul mare cu un nas scurt este întruchiparea pisicii Exotic Shorthair.

6 min

German Longhair

German Longhair este o rasă de pisici extrem de rară. De fapt, pe nedrept, pentru că animalele frumoase sunt foarte iubitoare și nu sunt complicat de îngrijit. După cum sugerează și numele, această rasă de pisici este originară din Germania. Caracteristicile sale speciale sunt blana lungă și strălucitoare și o constituție armonioasă.

6 min

German Rex

German Rex este una dintre puținele rase de pisici cu blana ondulată. Este considerată prietenoasă, orientată spre oameni și are o atitudine mai degrabă calmă. Cu toate acestea, istoricul de reproducere al rasei nu este lipsit de probleme.

7 min

Himalayana

Această rasă pufoasă de pisici, ce își are originile în Anglia, este rezultatul împerecherii unei pisici Siameze cu una Persană. Marcajele distinctive tip Point de pe față i-au oferit numele de „Persană Mascată”. Pe lângă asta poate fi întâlnită și sub numele „Persană Colorpoint” din când în când. Unii consideră pisica Himalayană o rasă independentă. Alții o văd ca pe o variantă foarte specială a Persanei.

6 min

Khao Manee

Khao Manee (pronunțat Kau Manie) este o rasă de pisici cu păr scurt din Thailanda. Blana sa albă ca zăpada și ochii strălucitori i-au adus acest nume, care se traduce prin „bijuterie albă". Cu toate acestea, această rasă este foarte rară în afara țării sale de origine.

6 min

Lykoi (pisica vârcolac)

La prima vedere Lykoi (lykos înseamnă „lup” în greaca antică) ar putea părea ca o versiune de Hollywood a vârcolacului. S-ar putea să nici nu îți vină să crezi la început că această rasă de pisici chiar există. Dar de fapt nu este o invenție a industriei cinematografice, ci o mutație naturală a unei pisici cu păr scurt care este înmulțită astăzi. În SUA pisica vârcolac este considerată deja un trend secret. Bineînțeles că pisicile Lykois sunt vedete pe rețelele sociale.

5 min

Lynx (râsul)

Alături de urșii bruni și de lupi, râsul este unul dintre cei mai mari prădători din Europa. În multe regiuni din Europa Centrală, aceste animale au dispărut temporar. Prin intermediul proiectelor de reintegrare, ele urmează să redevină native acolo.

6 min

Maine Coon

Maine Coon a devenit una dintre cele mai îndrăgite rase de pisici din lume. Acest lucru se datorează probabil simplității, rezistenței și caracterului său minunat. Din descrierea rasei, poți afla lucruri importante despre iubitoarele feline.

6 min

Mekong Bobtail

Pisica Mekong Bobtail este o rasă de pisici relativ rară, originară din Asia. Tipic pentru Mekong Bobtail este coada sa scurtă și stufoasă și așa-numitul model "point".

8 min

Norvegiana de Pădure

Pisica  norvegiană de pădure inspiră prin aspectul sălbatic și caracterul autentic. Dar nu numai aspectul acestor pisici este original. Citește tot ce trebuie să știi despre această rasă din articolul următor.

7 min

Ocelotul

Ocelotul (Leopardus pardalis) este un animal sălbatic care trăiește în pădurile și mlaștinile din America Centrală și de Sud. Acolo hoinărește ca un singuratic nocturn și se hrănește cu rozătoare, reptile și pești. Multă vreme, blana sa atrăgătoare a făcut din ocelot o victimă căutată de vânători, motiv pentru care populația sa a scăzut brusc. În prezent, specia este protejată și nu este în pericol de dispariție.

8 min

Ocicat

Exotica Ocicat te cucerește la prima vedere. Numele său provine de la pisica sălbatică ocelot și se datorează blănii sale cu pete. Însă pisica Ocicat nu are o fire prea sălbatică, ci mai degrabă foarte iubitoare și loială – lucru care o face pisica perfectă cu care să trăiești.

9 min

Persană

Blănoasa Persană este una dintre cele mai cunoscute pisici din lume. Nici nu e de mirare, pentru că Persana cunoscută și ca „Gorbe-ye irāni“ (în română „pisica iraniană”) este una dintre cele mai vechi rase de pisici. Asta în ciuda faptului că Persana pe care o știm noi astăzi, în niciun caz nu provine din Orient!

7 min

Pisica Bombay

Pisica Bombay este o pisică domestică, cu păr scurt foarte rar întâlnită. Nu o vei vedea prea des, mai ales în Europa. Pe cât de rară, pe atât e de fascinantă. Se poate spune că este ca o panteră neagră în miniatură. 

8 min

Pisica Elf

Fără păr, plină de riduri și cu urechile curbate: jucăușa și drăgălașa pisică Elf arată complet diferit față de pisicile obișnuite. Este una dintre cele mai rare pisici fără păr și a apărut în SUA abia la începutul secolului XXI - printr-o reproducere „torturată”, după cum spun criticii săi. Află totul despre această rasă în articolul nostru.

6 min

Pisica europeană cu păr scurt

Greu de crezut, dar adevărat: și European Shorthair este o rasă de pisici. Dar nu orice pisică de fermă de origine necunoscută poate fi considerată pisică europeană cu păr scurt. Această rasă are standarde speciale, pe care trebuie să le îndeplinească animalele înmulțite.

7 min

Pisica Havana

Nu este foarte clar cum anume a apărut pisica Havana. Cert este, însă, că aceste pisici mici și jucăușe preferă să stea în casă, unde își urmează oamenii peste tot. Află aici mai multe despre această rasă rară de pisici cu blana fină de culoarea mahonului.

5 min

Pisica Manx

Cea mai mare particularitate a pisicii Manx este ceva ce nici măcar nu există: această pisică, care provine din Insula Man, se naște fără coadă. Dar ceea ce îi lipsește în exterior. Compensează în interior prin caracterul său iubitor.

8 min

Pisica Munchkin

Această rasă de pisici provenită din SUA este încă o raritate în alte părți ale lumii. Picioarele scurte ale pisicii Munchkin sunt rezultatul unei mutații genetice spontane. Însă, exact această trăsătură, combinată cu caracterul său distinctiv o face să fie atât de specială în ochii crescătorilor și a fanilor săi.

6 min

Pisica Orientală (Oriental Shorthair)

Dacă ai o pisică orientală, suntem siguri că nu te vei plictisi niciodată. Aceste pisici inteligente și pline de viață, cu urechi mari, au nevoie de multă atenție și nu le place să fie singure. În schimb, ele îi răsplătesc pe oamenii "lor" cu multă afecțiune.

5 min

Pisica Pallas (Manul)

Blana lungă și deasă, urechile rotunjite și o privire intensă: pisica Pallas (Manul) pare pufoasă, dar și puțin periculoasă. Această pisică nu se lasă mângâiată. Pentru că Manul este un animal sălbatic și este considerat de neîmblânzit.

6 min

Pisica sălbatică africană

Pisica sălbatică africană este considerată strămoșul pisicilor noastre domestice. Din punct de vedere vizual, dar și al comportamentului, relația poate fi recunoscută în mod clar. De ce merită să studiem pisica sălbatică? Odată ce ajungi să cunoști mai bine aceste creaturi sălbatice, vei avea multe momente de „revelație" cu propriul animal de companie.

6 min

Pisica sălbatică europeană

Până în secolul al XIX-lea, pisica sălbatică europeană era considerată aproape dispărută. În urma unor măsuri ample de ocrotire, populația a reușit astăzi să se refacă. Pisicile timide sunt animale sălbatice care nu sunt potrivite pentru a fi ținute ca animale de companie.

11 min

Pisica siberiană

Pisica siberiană este simbolul unei rase naturale. Se spune că pisicile de talie medie cu o statură puternică își au originea în Rusia natală, fără nicio influență umană. Au fost crescute de oameni abia din anii 1980. Iubitorii rasei sunt cel mai mult impresionați de aspectul pisicilor de pădure, numite „Sibirskaja koschka" în țara lor de origine, Rusia, și de caracterul lor necomplicat. Blana luxuriantă a rasei naturale este adaptată la iernile extrem de reci și verile fierbinți din Siberia. Aceasta încălzește pisica în timpul sezonului rece și este suficient de ușoară pentru lunile însorite de vară.

7 min

Pisica thailandeză (Thai cat)

Pe măsură ce creșterea pisicilor siameze a continuat să se dezvolte către un tip de pisică mai grațios, tipul originar, mai puternic, a rămas o rasă de pisică separată: pisica thailandeză (thai cat). Astăzi, îi încântă pe iubitorii de pisici din întreaga lume cu ochii săi albaștri. În portretul nostru de rasă vei face cunoștință cu exotica felină.

5 min

Pixiebob

Coadă scurtă, blană pătată, cu smocuri de păr în urechi: Pixiebob seamănă cu un linx mic. Dar coada ei scurtă îi cauzează adesea probleme în viața de zi cu zi, motiv pentru care această rasă trebuie considerată o rasă torturată.

7 min

RagaMuffin

RagaMuffin este „gigantul blând" dintre pisici. Provine din Ragdoll și, alături de Ragdoll și Norvegiana de Pădure, este una dintre cele mai mari rase de pisici din lume. Caracterul său este descris ca fiind afectuos, gingaș și dulce, ceea ce face din RagaMuffin o pisică ideală pentru familii.

9 min

Ragdoll

O pisică, ce seamănă cu o păpușă de cârpe? Deloc! Ragdoll este o rasă de pisici pentru fanii Siamezelor, ai pisicilor Colorpoint și ai altor pisici tip Point. Dar acești uriași blânzi nu te cuceresc doar prin blana lor frumoasă, culoarea extraordinară și ochii albaștri deschis...

7 min

Savannah

Savannah este o rasă de pisici relativ nouă, care a devenit o pisică la modă și un obiect de prestigiu datorită culorii sale distinctive. Pisica Savannah este numită după habitatul strămoșului ei sălbatic – pisica sălbatică serval din savana din Africa.

7 min

Scottish Fold

Pisicile cu urechile scurte sunt o priveliște comună pe rețelele de socializare. Această rasă de pisici se numește Scottish Fold. Ea își datorează urechile scurte datorită unui defect genetic care este asociat cu leziuni grave ale cartilajelor și oaselor din tot corpul. În Germania, de exemplu, înmulțirea acestora este catalogată înmulțire prin tortură, lucru interzis prin lege.

7 min

Serval

Fie că e vorba de un tigru siberian sau de o pisică: iubitorii de feline iubesc eleganța acestora. Servalul nu este un animal de companie, ci o pisică sălbatică din savanele africane. În cele ce urmează îți vom prezenta felina Serval: un strămoș al unei rase de pisici foarte moderne și vechi în același timp, Savannah.

8 min

Sfinx

Sfinx-ul (uneori scris Sphynx) este cunoscut și sub denumirea de “pisică fără păr”. Aceasta este o rasă foarte controversată. În timp ce unii iubitori de animale consideră existența pisicilor Sfinx ca fiind o tortură pentru acestea, alții le adoră. Un lucru este cert: pisicile Sfinx care se nasc fără mustăți sunt considerate a fi rezultat al torturii prin reproducere.

7 min

Siameză

Siameza este una dintre cele mai cunoscute rase de pisici. O poți recunoaște în mod special după culoarea tipică a blănii sale și după ochii albaștri. Dar să nu uităm de caracterul său iubitor.

11 min

Van Turcească

Pisici care știu să înoate? Da, există! Spre deosebire de alte feline domestice, pisica Van Turcească iubește apa și îi place să facă o baie sau chiar două în apa rece. Van Turcească este confundată deseori cu Angora Turcească. Cu toate acestea, dacă te uiți atent vei descoperi rapid diferențe între cele două rase.

Așa au apărut rasele de pisici

Încă din anii 1930, franțuzoaica Marguerite Ravel a promovat o asociație europeană, în care s-au unit crescătorii naționali de pisici. De aici a rezultat în 1950 fundația Fédération Internationale Féline d'Europe (FIFE), astăzi Fédération Internationale Féline (FiFé). De atunci a apărut un interes tot mai mare în creșterea pisicilor de rasă. Cu toate acestea, originile unor rase de pisici datează de mai demult. De exemplu, pisicile Persane există de peste 200 de ani. Pisicile Siameze au venit și ele din Asia în Europa în secolul 19, unde au fost prezentați primii pisoi la o expoziție de pisici din Londra, în 1885.

Ce este o pisică de rasă?

Când aparține o pisică unei anumite rase? Crescătorii stabilesc anumite obiective de înmulțire, care se bazează pe caracteristicile rasei respective de pisici. Nu doar aspectul, ci și sănătatea și caracterul joacă un rol important. Pentru crescătorii europeni de pisici, FiFé, împreună cu care lucrează cluburile regionale și naționale, descrie de obicei standardele. Acest lucru este dovedit printr-un certificat de pedigree, așa cum are fiecare pisică ce provine de la un crescător serios. Prin certificatul pedigree poate fi urmărit istoricul pisicii, cu până la mai multe generații în urmă. Doar așa poate fi garantată puritatea rasei. Rasa de pisică nu înseamnă doar aspectul tipic, deseori poți vedea feline fără certificat, dar care sunt descendente din anumite rase de pisici.

Clasificarea raselor de pisici se face deseori în funcție de lungimea părului. Așadar există pisici cu păr lung, ca Persanele sau Coloupoint. Vanul Turcesc și Pisica Norvegiană de Pădure aparțin celor cu păr de mărime medie. Cel mai mare grup îl reprezintă pisicile cu păr scurt, cum ar fi British Shorthair, German Rex sau Albastru de Rusia. Apropo de părul scurt: mulți stăpâni de pisică, care își împart viața cu o pisică cu păr scurt, răspund la întrebarea despre rasa acesteia: „Aceasta este o ECH, adică European Shorthair!” Acest lucru este în general greșit. Pentru că European Shorthair este o rasă de pisici cu standarde stricte și înmulțire controlată.

Trenduri și dezvoltări

În trecut, înmulțirea controlată era limitată la câteva rase de pisici, la care diferă, în general, blana și culoarea. De exemplu, pisica Angora, cu părul ei bogat, sau cunoscuta Birmaneză, cu coloritul tipic „mască”. Comparând înmulțirea pisicilor cu cea a câinilor, observăm că înmulțirea câinilor produce rase cu diferențe extreme. De exemplu, un Dog German de 70 de kilograme și un Chihuahua de 2 kilograme, un Mops rotund și un Teckel lunguieț. Asta deoarece câinii sunt înmulțiți cu scopuri diferite: ca un vânător robust de mistreți, un câine de curse sau un Bulldog German. Pisicile, pe de altă parte, ar trebui înainte de toate să prindă șoareci. Însă, în ultimii ani, a existat o tendință de a crea rase de pisici cu diferențe extreme. Acest lucru se vede la pisicile cu picioare scurte, cum ar fi Munchkin, sau hibrizii de pisici sălbatice, cum ar fi Savannah.

Găsește rasa de pisici care ți se potrivește!

Unele rase de pisici ne lasă fermecați cu frumusețea lor. Însă, iubitorii de pisici ar trebui să se informeze privind comportamentul specific al rasei și cerințele speciale pentru îngrijirea acestora. Și în ceea ce privește caracterul, diferențele dintre rasele de pisici sunt mult mai puțin pronunțate decât la rasele de câini. Dar cine se îndrăgostește de blânda pisică Orientală, va avea un tovarăș cu adevărat vorbăreț și activ lângă el în viitor. Pisicile Ragdolls sunt mult mai liniștite. Pisicile cu păr lung au nevoie de pieptănare atentă de câteva ori pe săptămână.

Vrei să găsești felina care ți se potrivește cel mai bine? În ghidul nostru îți prezentăm diferite rase și îți dăm sfaturi despre îngrijire și nutriție.